Gheata

Zboara ca o musca. Imi incep articolul fara niciun pic de inspiratie, n-am mai scris ceva lizibil de cateva zile bune. Presupun ca e stresul temelor de vacanta pe care le-am inceput abia zilele trecute. Cu greu, desigur. Am incercat intr-o seara sa scriu ceva despre pahare, mi s-a parut un subiect atractiv avand in vedera faptul ca tot mai multa lume e dispusa sa le foloseasca pe post de companion. Oameni, treziti-va! Sunt lucruri, nimicuri, conglomerate de nisip fabricate la apasarea unui buton sau cioburi refolosite. Stiti bine, se zice ca atunci cand spargi un pahar spargi ghinionul. Si din cioburile alea care se presupune a fi mici segmente de ghinion, noi construim alte pahare, in care apoi ne inecam necazul, cica, dar defapt ne inecam pe noi insine. Nu ar fi mai bine ca din pahare de gheata sa bem apa, asa cum din nuca de cocos bem suc de cocos? Unii ar zice ca da, dar nu e chiar asa de simplu. In primul rand, nu putem bea toti apa, si nu pt ca fizic nu putem, ci pentru ca e plictisitor. Ar fi prea mare monotonia. Insuportabila monotonie. Si ce alt hobby suprem avem noi decat acela de a combate monotonia prin idei originale, prin proiecte inovatoare, prin gusturi diverse? Ah, nu va pot raspunde, desi nu e o intrebare retorica, asa ca va trebui sa va intrebati voi si sa va raspundeti. Sau vreti sa va mai intreb eu o data? Nu, nu vreti.:-j

Hahaha! Acum mi-am dat seama…eu folosesc coduri de emoticonuri din messenger, dar poate sunteti dintre voi care nu folositi messengerul. Si bine faceti. Tanjesc dupa acele vremuri cand pentru a-i spune ceva cuiva de la departare trebuia sa ii scrii o scrisoare, de mana, cu stiloul sau cu pana, sa mergi cu scrisoarea la posta, pentru ca de acolo sa plece si sa ia drumul destinatarului. Ma gandesc la o situatie in care destinatarul asteapta o veste foarte importanta, iar pana ajunge scrisoarea la el are timp sa se ingrijoreze, sa se roage pt o veste buna, sa se gandeasca la raspunsuri posibile si asa mai departe. Messengerul e un postas pe steroizi, si nimanui nu ii plac persoanele de genul ala. Dar ascuns sub un y mare si frumos stilizat, lumea ramane vrajita de rapiditatea cu care acest messenger alearga de la o persoana la alta, sau chiar la mai multe persoane deodata. Daca ii trimitem cuiva un mesaj prin care ii spunem ca ii putem oferi lumea daca ne raspunde repede si afirmativ, acea persoana se va grabi sa raspunda afirmativ si sa faca o mare greseala, nestiind ca de partea cealalta se afla cineva care rade pe seama ei. Trist. Dar adevarat. Si sunt multe alte cazuri asemanatoare pe care nu o sa le enumar acum, parte pentru ca v-as plictisi pe voi, parte pentru ca m-as plictisi eu.

Cred ca ramane atat, cam putina inspiratie si de data asta, si imi cer scuze, dar pur si simplu ideile imi veneau ziua, cand eram afara si in afara posibilitatii de a le aseza pe hartie, iar acum, seara, am uitat ce idei am avut. Ciudat, dar uit din ce in ce mai mult in ultima vreme. O fi din cauza neatentiei mele caracteristice sau a radiatiilor. Nu stiu. Totusi, am reusit sa mentin paza stricta asupra unor ganduri si … cum sa le zic … date din capul meu, astfel ca sunt sigur ca nu o sa le ia nimeni, prin urmare nu o sa le uit.

“ I’ll keep waiting, no matter what you say, and I’ll keep waiting for days and days and days and days … ”