Confesiounea unui regret

Nu inteleg cum o persoana rationala si calculata ca mine care nici odata nu a facut ceva ce sa regrete ceva ce sa il batuie ca o stafie o perioada indelungata de timp o persoana care sa is calculeze absolut fiecare reactie pana la cel mai mic detaliu poate sa fac o prostie atat de mare incat sa regrete toata viata pentru cateva minute de nervi pentru cateve clipe pline de adrenalina care sa ii intunece mintea si sa lase balta tot ceea ce pretuieste mai mult sa indeparteze de el unul dintre singurele lucruri bune care i s-au intamplat in viata asta de cacat pe care o traim.
Din a 7-a mi-am trait viata dupa motto-u "life sux get used to it" pana acuma un an si cateva luni cand am cunoscut-o pe ea.Cea mai frumoasa , mai desteapta si mai buna fata din lume si chiar daca nu stiam in ce ne bagam la inceput a iesit ceva am ajuns sa ne indragostim unu de celalalt chiar daca nu a fost relatia perfeta din puncul altora de vedere.Ne-am certat ne-am despartit pentru ceva timp dar ne-am impacat si relatia a devenit si mai frumoasa.
Pana azi cand din cauza unui amestec de stress din cauza bac-ului si gelozie intr-o conversatie de cateva minute am reusit sa distrug totul sa distrug din temelii tot castelul de nisip construit cu atata grija.Alaturi de ea am realizat ca viata nu trebe sa "suga" poate fi si frumoasa daca vrei.
Cei care ma cunosc stiu ca sunt un mincinos innascut pot sa mint fara sa ma dau de gol si imi vin minciunile in cap lafel de usor ca si cuvintele cand vorbesc despre subiectul meu preferat.Despre un singur lucru nu pot sa mint si oricat de mult asi incerca acele 2 cuvinte nu pot sa-mi iasa pe gura fara sa le simt.Nu pot zisce "te iubesc" la nimeni fara sa o simt.Si chiar daca nu a fost ea prima la care i-am zis ca o iubesc la ea am simtit-o cu o intensitate pe care nici eu nu mi-am imaginat ca este posibila.Asi renunta la orice pentru ea si nu am fost capabil sa ii arat.
Niciodata nu am vrut sa folosesc blog-ul ca un loc in care pot sa imi exprim sentimentele in ceea ce ma priveste nu am vrut sa fac din blog un jurnal in care sa imi pun pe masa de operatie sufletul pentru a fi disecat si examinat cu atentie de altcineva.Fac asta cu gandu ca poate imi ridica bolovanul de pe inima cu speranta ca o sa faca o diferenta si o sa o aduca inapoi desi sunt sceptic pentru ca nici eu nu mas ierta pentru ce am facut.Dar asta este we have to fight our own fights and pay for our mistakes.Chiar daca pentru unele trebe sa regretam toata viatza senzatie care nu am crezut ca o sa o am niciodata cu gandu ca planuiesc totu prea bine ca sa nu imi iasa ceea ce vreau.
Odata am reusit sa imi inving necesitatea de a planifica si am obtinut ceea ce nu credeam ca o sa am niciodata cea mai pretioasa perla, cea mai fascinanta persoana cea ce mi-am dorit din totdeauna, pe ea.Doar ca sa las ca monstrul din mine care asteapta rabdator in cele mai intunecate colturi ale minti mele aceea ocazie de a iesi acel monstru care iese la iveala de fiecare data cand ceva ma enerveaza si nu se opreste din drumul lui distructiv decat cand e prea tarziu cand nu pot reface ceea ce a distrus si ma lasa sa sufar consecintele izbucniri mele ca un bilet pe masa care imi zice ca pleaca pentru moment dar o sa revina si o sa faca acelasi lucru dinnou.Pana acuma acel monstu nu mi-a afectat atat de mult viata dar acum, cand el sigur sarbatoreste cea mai mare victorie a lui, a reusit sa distruga ceea ce pretuiam mai mult a reusit sa o indeparteze de mine poate definitiv.Ceea cel mai rau e ca acel monstru sunt tot eu si nu pot sa dau vina pe el ca fiind altcineva inafara de mine nu pot sa mint lumea sau pe mine insumi ca acel monstru este altcineva decat mine.
Se zice ca timpul vindeca tot dar nu este adevarat pur si simplu rana se cicatrizeaza urmand ca cicatricea aia sa ne bantuie tot restu vietii amintindune de aceea clipa cand ne-am ranit si de fiecare data cand ne amintim rana se deschide si trecem dinnou prin acele dureri.Dar de data asta trebe sa las timpul sa treaca chiar daca stiu ca fiecare clipa o voi percepe ca o eternitate.
Life sux dar nu tot timpu, am invatat asta ,acuma ca trebe sa imi platesc gresala stiu.Poate prea tarziu.
Sper ca aceel "poate" nu o sa fie un sigur vreau sa se transforme intr-un nu sa devine NUprea tarziu.

Suffer

Te uiti ierdut pe geam. Si tu ai vrea sa stii la ce te uiti, dar nu te uiti exact la ceva. Te uiti in gol si te gandesti ca tu esti cel ce a stricat totul. Iti repeti in continuu « daca stiam ca asa se va intampla, nu faceam asta », dar in zadar. Nu mai poti schimba nimic acum, totul e pierdut. Te indrept spre fotoliu, te asezi si iti strangi geninchii la piept. Un fior iti trece prin coloana. Duci mana spre pachetul de langa tine, scoti o tigara, si cu mana tremuranda o aprinzi. Scrumiera e deja plina da rasta e ultimul lucru care te dreanjeaza. Te macina gandul ca tu esti singurul vinovat. Nu mai poti face nimic sa corectezi greseala. Visul tau de atatia ani s-a spulberat intr-o clipa. Clipa in care s-a umplut paharul si s-a varsat. Tu esti singurul care de atata timp picurai zi de zi in el fara sa te gandesti ca astfel iti vei ruina cel mai pretios vis pe care il aveai. Incepi sa plangi insa asta nu va schimba realitatea. Deschizi o sticla de vin, torni in pahar si bei pe nerasuflate. Apoi iti mai torni un pahar si iti aprinyi inca o tigara.
Tu esti singurul vinovat pentru ceea ce s-a intamplat!