Măşti

[Felicitari Artys! Al 100-lea post!]

Capsula de ghiata. Incerci sa iesi dar in zadar. Nu poti. Joci acelasi rol zi de zi. E greu, te cred, sa faci de fiecare data ceea ce nu vrei sa faci. Sa pari dur, sa te invelesti in piatra, dar numai tu stii ce se ascunde in spatele acesteia. Doar tu stii cat plangi in fiecare noapte ca ai un vis pe care nu il spui nimanui, o dorinta ascunsa care doar in mintea ta are sens. Nu vrei ca cei din jur sa te cunoasca cu adevarat. Ei vad in tine doar acea persoana puternica ce nu se da in laturi de la nimic, in schimb tu esti un las. Traiesti in alta lume cand esti singur, o lume pe care doar tu o stii, o lume in care nu ai curajul sa intorci vorba nimanui, in care regreti orice mica greseala a ta, o lume in care tu esti doar un fir de praf purtat intr-o directie nedefinita. Iti e teama sa recunosti ca in final nu vei putea face fata. Iti e frica de ziua cand scutul in spatele caruia te ascunzi se va sparge si toata lumea va vedea adevarul. Va veni ziua cand iti vei da jos masca si vei afisa lumii adevarata ta fata. Acea fata sensibila pe care doar tu o cunosti, dar de care nu vrei sa afle nimeni. Masca pe care o porti te face sa pari integru, echilibrat, prudent si curajos, insa ea ascunde adevarata persoana, sensibila, introvertita, deprimata si fricoasa. Plangi in fiecare noapte ca nu poti renunta la masca ta, este singura ta legatura cu lumea. Fara ea iti vei pierde prietenii, chiar si familia. Fara ea te vor considera un las si un ratat care nu este in stare nici macar sa isi ridice privirea din pamant. Dar vei ajunge in ziua cand fiecare isi va arunca masca si isi va arata adevarata fata. Atunci va fi testul pe care il vei da. Dar din ziua aceea nimeni nu te va mai recunoaste, vei intra in umbra si vei fi uitat. Pana in ziua aceea iti vei pune masca de fiecare data cand vei pasi afara din casa.

Fara inceput si fara sfarsit. Ai grija de masca ta!

Vineri = a 7a zi. Se facu lumina

[Articol scris la cererea cititorilor]

Sunt multe lucruri in lume care ma deprima. Nu ma deprima in propriul sens al cuvantului, cid oar imi creeaza o stare de disconfort pe care nu o prea agreez. Unul dintre aceste lucruri este fusta. Nu orice fel de fusta ci o fusta de aproximativ juma de metru lungime, adica pana deasupra genunchilor, relativ evazata, cu vreo cateva volanase, iar cireasa de pe tort, de culoare rosie. Nu zic ca era urata neaparat, dar eu nu as putea sa port asa ceva nici daca m-ar plati cineva. Poate ea se simtea bine, nu am ce comenta, dar mie imi cam venea sa vomit de fiecare data cand o vedeam. Din fericire traim intr-o tara libera si fiecare poate sa poarte ceea ce isi doreste. Fusta rosie nu face exceptie.

Si acum urmeaza bineinteles motivul principal al articolului.

De ce se tund barbatii chei fara niciun motiv bine intemeiat, medical (chimoterapie), igienic (insecte jucause cu picioare) sau alte motive relativ independente de ei? Se tund chei doar pentru a face lumina [asta e I-ul pe care vreau sa pun punctul]. In primul rand vreau sa descriu cat mai exact look-ul acestui specimen de barbat: chelie, camasa cu ceva dungulite verticale de culoare albastru deschis, sacou de culoare inchisa, nelipsitul fular, blugi tot de culoare deschisa si cel mai important rupti, dar nu rupti asa din greseala ci intentionat, mai exact ciuruiti, pantofi negri, ciocati, luciosi, foarte bineveniti in lumea cocalarilor. Si aproape toata seara a trebuit sa il admiram pe „Gaurica” al nostru sau „Farul din Alexandria” care isi imprastia razele in toata incaperea. Nu am nimic personal cu el. Nici macar nu il cunosc. Ma prost-dispun oamenii chei pentru simplul fapt ca fac legatura cu chimoterapie si prind o usoara mila pentru ei. Oamenii care sunt chei doar pentru a face lumina imi lasa impresia de stupiditate acuta si idiotenie cronica.

P.S. nu ma ia de nimeni ca persoana ci doar ca aspect. Tratati articolul ca atare.