Noapte si ma uit la cer... noroc ca-i senin, daca nu era senin poate nu ma simteam asa de mica. Sunt mica, mai ales cand ma uit la cer. Imi imaginez ca sunt, suntem toti (desi inca nu stiu cine sunteti) intr-un glob de cristal. Un gand subit, sub forma de intrebare: „Dar stelele?” Copilul din mine gandeste si-si raspunde: „Stelele... stelele sunt paietele de pe imbracamintea tigancii ce stapaneste globul de cristal.” Si continui sa ma invart sub paietele-i rasfirate si reci.
NU ma intrebati de ce-am postat-o, ca nici eu nu stiu... pur si simplu era o amintire ce-mi freca mintisoara-mi obosita :D
4 comentarii:
ti-am mai zis ca imi place cum reusesti sa vezi lumea asa simpla cum e,cu ochi de copil. cand citesc articolu asta imi amintesc de locu ala din tudor
foarte frumos puiule...seamana cu o noapte la mare in care stateam si asteptam rasaritul..:X
sau priveam cerul instelat si luna care se inlta mandra...mi-e dor
uau....sa compari stelele cu niste paiete...super ideea...buna de transformat intr-un tablou...
Trimiteți un comentariu